dulce singuratate

Cat de aiurea k incepe cu dulce.... sa fim seriosi, ori esti un pustnic shi esti singur k vrei, ori esti un retardat mintal kre uraste societatea, caz in care iar esti singur k vrei, ori esti ktalogat k impropriu din punct de vedere social, kz in care esti respins de societate...
in toate kzurile (da chiar shi la pustnic) societatea are ceva de spus, sau este motivul.
Cei drept k pustnicul nu are nimik cu societatea, si nici societatea nu are nimik cu el, totush sta singur k sa mediteze asupra societatii. Asta fiind cel mai nashpa dintre toate.
Bine k mai e si o a 4a forma de singuratate... asta ma roade pe mine, singuratatea sufleteask...
mda... de ce sa ii dam importanta, pana la urma majoritatea dintre voi, shi nu marefer la cele 3 perosane kre citesc porcaria asta de blog, ci la restul, care va doare in cur si va credeti perfecti, va ganditi ce dracu indruga asta, eu sunt print de cartier shi baiat de baiat, nu sufar dekt dupa mine...
orikt de mutl c-ati supara ASTA GANDITI... ash mai putea sa zic shi de redusi mintali shi oameni fara creier, dar ash lua-o pe aratura mai rau dekt trebuie, oricum ideea era sa scriu asta k sa fiu calm nu k sa ma enervez mai rau...
oricum, nu e dulce, dar sunt iar singur, da iar, adik nu am fost, o perioada, mda, kkt, oricum os a fiu rugat sa editez... dak ar citi kreva prostiile mele, nici makr eu nu le citesc....
oricum deja m-am plictisit shi imi bag picioarele shi in blogul asta.....
k in orice altceva pana la urma....
nu are rost....
de ce ar avea.....

Sertarul cu amintiri

Totul era necunoscut acuma pentru el, nu mai fusese acasa de mult timp. Totul parea strain, straniu, si lipsit de familiaritate. El insusi schibat fata de cum fusese cand a plecat, mult schimbat, mai batran, mai sobru, mai serios. Ii lipsea acea sclipire din ochi, prezenta in toti copii de varsta lui, caci era un copil pana la urma, abea ce invatase ce insemna sa fi adult, si totul izbucnise, razboiul. Acea capcana a sufletelor care te contorsioneaza si te schimba fara sa iti dai seama, iti ia insasi esenta vietii si inocenta, te lasa schilodit pe viata, nu fizic cat psihic.
Casa era goala, mobila veche, care ii trezea amintiri de mult uitate, care pareau inchipuiri din alta lume, din viata altcuiva, nu a lui, mai de graba a unui strain, era asa cum o lasase, plina de praf in urma timpului indelungat. Merse pana in vechea lui camera, ciudat termen, veche,defapt era tot a lui, dar se simtea instrainat de tot ceea ce era in ea, de haine, de postere, inca atarnate pe pereti, de parca un copil entuziasmat abea le atarnase acolo, uitandu-se la ele ca la un viitor promitator, un viitor care nu il mai includea si care i-se parea acum imposibil. Pozele de pe biru si de pe noptiera, vechi portrrete ale trecutului, trecut strain de prezent, incompatibil cu viitorul.
In una din poze, un baiat, tanar, cu parul lung si ondulat, cu un zambet strengaresc pe fata, se uita la el de parca radea, probabil de omul krese vedea in reflexia geamului, un om imbatranit si trist, gri ca si acea zi mohorata de afara. Acel om, desi avea acelasi nume k si baiatul din poza, nu avea nici o legatura cu acesta din urma, era o umbra a tineretii pierdute. In poza langa baiat, o fata la fel de vesela ca acesta cu un zambet gingas si dulce, cu parul blond cazut pe umeri, tinand in mana s-a mana baiatului, o prezenta diafana, care explica veselia baiatului din poza, dragoste, pe atunci atat de vie, acum o amintire la fel de stearsa ca si tineretea acelui om care isi privea trecutul si nu intelegea de ce se ajunsese in acel moment, in care singur fiind, nu stia ce sa faca.
Incet, duse mana cu tabloul jos, deschise sertarul biroului, si incepu sa adune acolo amintirile si pozele legate de tanarul cu parul lung, si la urma aseza tabloul in sertar deasupre trecutului pierdut, punand peste el si tablitele cu numele si gradul din razboi, punandu-se astfel si pe el in acel sertar cu amintiri care ramasese inchis si uitat de atunci.......

asa cum sunt, asa cum voi fi, nici odata cum am fost....

O casa, o casa veche, innegrita de timp, cu o curte ne ingrijita, ajunsa o jungla, cu iarba mare si plina de buruieni.
In casa, liniste, urme de mobila si de tablouri inca vizibile in praful care acopera podeaua si peretii, obiecte, amintiri, luate rand pe rand, duse departe. Geamurile, candva porti catre exteriro, acum sunt vopsite in negru, impiedicand acces luminii de afara. O usa la intrare, masiva, grea, inchisa pe afara, acopera locul pe unde s-a pierdut totul, pe unde a plecat, zidita, prea tarziu, pentru a mai tine ceva inauntru.
Pe coridor, candva luminat si plin de caldura afectivitatii ei, acum, rece si pustiu, ca un tunel catre neant, neant care a cucerit fiecare coltisor al casei.
In fosta camera, unde visele si sperantele s-au ridicat si s-au naruit, totul este tacut, un cavou la sentimentelor de odinoara.
In acel cavou, in coltul indepartat, o umbra, o fiinta stranie, ghemuita, si chinuita, cu capul plecat, impovarat de regrete si de durere, cu ochii, candva vii si colorati puternic, stersi de lacrimi si lipsiti de viata, fixati pe vecie in gol, buzele incremenite, vinetii, si pururi inchise, cu pielea alba si cu atingerea rece, acea atingere care linistea si dadea siguranta ei, acum ne insemnata si dureroasa, asteptand la nesfarsit....
Asteptand, ca usa sa se dechida, sa fie daramat zidul care o astupa, sa fie sparte gemurile, k soarele sa intre dinnou in camera, sa il incalzeasca, si sa il readuca la viata....
Asteapta, dar asteptarea este in zadar............ el este mort de mult timp...... nimeni nu il mai poate invia, nimeni nu va darama zidul, nimeni nu ii va mai atinge inima, nimeni nu o va mai aduce innapoi......

LOST

Oricat de entuziasmati ati fi, nu este vorba despre serial....
Eu sunt pierdut, ma simt pierdut, nu inteleg nimic din ce se intampla, de ce se intampla, si ce ar trebui sa fac... Ma gandesc la milte treburi, ce a fost, ce as fi putut sa fac, e ar trebui sa fac...
Nu pot sa tin pasul, nu pot sa ma adaptez la evolutia evenimentelor, la valuri de pprobleme car au aparut brusc, nu pot sa gasesc rezolvarea, nu pot sa gasesc portita de scapare.
Nu pot nici macar sa imi pun ordine in propriile mele ganduri, nu pot sa uit trecutul, si nici nu pot sa trec mai departe. Nu pot sa ma consider normal.
M-am lasat purtat de vise o perioada, nu stiu daca a fost binesau nu, nu stiu daca visele de acuma sunt cele bune. Nu stiu daca ce fac acuma e bine. Acum cativa ani, haosul de acum era un mod de viata relaxant, sentimentele erau ceva inutil, fara rost si nu le vedeam logica, insa azi, intors la acel haos existent inaintea visurilor si a sperantelor, este inert, si-a pierdut acel aspect care imi trezea interesul, respingerea sentimentelor este o dilema, nu un mod de viata care sa imi permita sa accept realitatea singuratatii, da... singuratate....
Ori cate relatii trecatoare ar exista, atata tim cat nu exista sentimente, tot singur sunt, o singuratate populata de multimea trecatoare a cuceririlor din dorinta de a arata unui colectiv de "prieteni" ca defapt esti cel mai fericit dintre ei. O masca a fericirii si a multumirii fata de sine, care ascunde suferinta si durerea din iadul singuratatii.
O singura scapare, un vis, o dorinta timida, ascunsa in cel mai intunecat si indepartat colt al unei minti suta la suta rationala si rece, acel sentiment care este opusul absolut al unui mod de viata existent si urmat cu fanatism timp de 23 de ani.
Acest vis a fost suficient pentru a schimba tot ceea ce am facut vre-o data, dar tot acest vis m-a impins iarasi in focurile tartarului sentimental, unde un demon, nu distrus, ci infrant, si-a refacut fortele, asteptand momentul prielnic pentru a reposeda persoana care a fost dependent de el atat timp. Chiar ini acest moment il simt cum isi intinde mainile pentru a imi ingenunchia dinnou sufletul, pentru a nu ii mai da drumul nici o data...
Demonul e aproape, mai aproape decat as fi vrut vre-o data, singuratatea ma invaluie dinnou, insa de data asta nu va mai fi nic un inger care sa ma salveze, care sa ma scoata din infern....
Sunt pierdut.............

Dragostea doare

Da, oricat de tampit ar suna, dar dragostea daore.... mai ales cand aflii ca te desparti dintr-o tampenie. Si te doare pentru ca inca mai sutn sentimente, de o parte cel putin, dar oricat ai incerca nu poti face nimic.
Partea cea mai ciudata in patania asta, este ca nu am asteptam sa se intample chiar asa, defapt nu ma asteptam sa se termine deloc, cred k asta e motivul pentru care ma si simt asa cum ma simt.
Dupa o perioada in care am fost la pamant si aveam, initail, sperante mari ca se va rezolva problema, si eram dispus sa accept orice fel de conditii (va dati seama..... sa zici ca iubesti pe cineva si sa pui conditii..... "faci asta k sa te iubesc".... cat de penibil ala care le accepta), aveam din ce in ce mai putine sperante, nu am asteptam sa mai fei ceva, dar inca speram kturi de putin sa fie, la momentul ala nu am interesa daca si ea ma iubeste sau nu.
Ei bine a mai trecut ceva timp, si am ajutat-o pe ea cu cateva probleme ale ei, dar pe ma sura ce o ajutam pe ea, ma afundam pe mine. Ieri pur si simplu s-a oprit totul. Sentimentele fata de ea au disparut (sunt inchise undeva, dar nu mai sutn la aceeasi intensitate), si mi-am dat seama de faptul ca indiferent ce a fost intre noi in trecut, acuma era numai din partea mea. Puteam sa ma chinuiesc oricat voiam eu, sa conditionezi dragostea.... absurd si aberant, si eu un foarte mare idiot ca eram in stare sa accept asa ceva...
O dragoste in care numai unul dintre noi iubeste neconditionat.... reteta unui dezastru. un dezastru emotional care m-ar fi adus intr-o stare mult mai mare dekt sunt eu acuma (daca e posibil asa ceva).
Concluzia zilei trecute, dupa analiza a evenimentelor care au dus la despartirea noastra... o incapatanare, a mea ca nu am vrut sa cedez macar o data, a ei ca nu a vrut sa spuna ce voia sa vbeasc fata in fata cu mine (sincer se putea vbi in orice zi, ea a vrut in una anume... eu am zis nu atunci). deci decideti voi.... asta e motiv intemeiat? mie mi-se pare o tampenie... indiferent cat de presanta ar fi problema, poate astepta o zi, sau macar o noapte....
Oricum, dragostea care am purtat-o acuma, aproape 3 ani a durut, a durut la modul serios, in cele din urma, cand a contat cel mai mult, nuumai eu am incercat sa repar ce a fost stricat de amandoi...

Sentimente

azi vom vorbi despre sentimente..... ma rog, in dimineata asta....
ce sunt sentimentele, la ce ne folosesc, ar trebui sa ne luam dupa ele, e bine sa punem sentimetele inaintea sinelui???
bune intrebari, (cel putin asa cred eu) are cineva un raspuns cu adevarat bun la intrebarile astea....
oare pun eu intrebarile care trebuies.... multe dileme de rezolvat....
deci.....sa incepem, nu ne grabim, e ora 1:35, ma gandeam la sentimentele mele de acuma, nu pot sa dorm, si cum singura persoana cu care pot vorbi doarme (a avut o zi plina, La Multi Ani, prefer sa nu o deranjez :">) scriu postul asta (oricum nu o sa il citeasca nimeni... pot sa pun o reclama mare cat toate zilele.... dak nu e un blog al unui copil retardat care ia religia prea in serios nu conteaza :-J)
oricum.... sa nu mai batem kmpii aiurea... o sa avem destul timp pentru asta.... cu alta ocazie.....
1. ce sunt sentimentele..... simplu, sunt niste trairi intense, niste dorinte, teluri si visuri care le ai depsre o persoana, cinvea foarte apropiat si foarte drag, trairi cu adevarat intense, dragoste, compasiune; dorinte legate de acea persoana, dorinta de a fi cu ea/el mereu... pentru tot deauna sa nu va desparta nimeni si nimic, sa fie totul absolut perfect intre voi; teluri de a realiza ceva fantastic impreuna, de a intemeia o familie, de a avea o casa impreuna, si de a trai o viata impreuna; visuri....... la ce poate visa un om indragostit....(simplu sincer, la erosana iubita) la iubire eterna, si la kt de mult va tine relatia (de preferabil sa traiasca 100 de ani k chinezii)
toata lumea care a simtit sentimentul de iubire intensa nu se va mai gandi la altceva, iubirea este cel mai raspandit drog... dupa cum a fost explicata iubirea in nenumarate randui:"Iubirea este acel sentiment rational, care va determina oamenii sa ia decizii irationale" si ii dau dreptate....
foarte mare dreptate....
2. la ce ne folosesc sentimentele..... shi asta este un raspuns simplu..... doar ca o sa raspund cu o intrebare.... (nu e frumos, dar asta am in minte... shi se cam leaga...): ce este omul fara sentimente....
in primul rand ca orice om are sentimente....
nu trebuie sa fie neaparat de iubire, de dragoste, de compasiune, de fericire sau altele de genul asta.
ele pot fi si de tristete, de furie, de ura, fata de cineva, in general pentru ca oamenii mai si gresesc.... da oamenii gresesc... indiferent dak sunt de acord cu asta sau nu.... important e sa recunosti k ai gresit.....
alte sentimente, de data asta ceva mai la mijloc, sunt cele de compasiune, de mila, si asa mai dreptate, compasiunea si mila, sunt doua sentimente care ne ajuta sa trecem peste greselile prietenilor nostrii, a amicilor, a persoanelor dragi, a celor cu care ne-am certat..... compasiunea ne ajuta sa ne diferentiem de oamenii preistorici, este un sentiment relativ nou..... de fapt nu e nou, doar k acuma e folosit mai des.....
oricum un om fara sentimente este ca o carapace goala de broasca testoasa.... nu are nici un rost... este gol, lipsit de suflet, lipsit de tocma acel lucru care il face uman, care il diferentiaza de majoritatea animalelor. omul fara sentimente este pur si simplu mort... nu fizic cat psihic.... nu poate functiona cum trebuie in societatea nastra...., pur si simmplu inceteaza sa mai existe.
3. e bine sa ne luam dupa sentimentele noastre....
ei bine asta e intrebarea capcana.....
sut sentimente placute, care aduc bucurie si ne fac sa ne simtim.... ei bine.... in viata. ne fac sa ne bucuram k existam, sa ne simtim impliniti si ne dau dorinta de a continua sa traim.
sentimentul de dragoste, de iubire.... oricine a iubit foarte mult, sau a fost indragostit o sa zica ca merita intradevar sa iubesti cu toata inima si din tot sufletul, nu este sentiment mai placut in lumea asta decat dragostea.
totus sunt sentimente care ar fi bine sa nu le traim prea intens.... pot aduce multa suferinta.... atat celui care le traieste cat si celor din jur.....
ura de exemplu.... inevitabil oricine a simtit acest sentiment... ei bine... ura nu este un sentiment placut.... urasit din cauza ca cineva a t-ia facut tie sau unui aropriat ceva rau, te-a facut sa suferi, si normak ca vrei si tu k acea persoana sa sufere.... shi bine, il faci sa sufere; altcineva care va fi afectat de razbunarea ta te va face pe tien sau pe un apropriat al tau sa sufer, si ciclul se repeta la nesfarzit. ura este un sentiment care nu trebuie trait la maxim, nu ar trebui trait de loc.... dar sa fim seriosi, daca suferi din dragoste vei simti si ura, ura va veni din multe motive, o cearta, tradare in dragoste, dorinta de a ajuta pe cineva..... da, da.... daca ti la cineva si acea pers sufera din pricina unui tert... ei bine u o sa il urasit pe tert.... e perfect natural, ca si dragostea.
ultimma intrebare:
4. e bine sa punem sentimentele inaintea sinelui.....
asta e intrebarea cea mai grea dintre toate..... e bine sa te gandesti la ce simti pentru cineva, decat sa te gandesti la ce vrei tu....
dak iubesti pe cineva si vrei sa fi cu el/ea......(asta e partea pt sine) insisti sa fie cu tine, sau pur si simplu dak persoana respectiva vrea pe altcineva, te dai la o parte shi ii lasi sa fie impreuna....
buna intrebare....
dak insisti o sa fi tu fericit, probabil k si el/ea va fi, pana la urma si ea vrea nu???
dar daca ce simte pt celalalt este mai puternic decat ce simte pentru tine...... se complica.....
aici vine partea interesanta..... alegi sa fi tu fericit..... si sa sufere ea/el....
sau pur si simplu (din dragoste) tu renunti, (ve suferi enorm) dar o lasi pe ea sau pe el sa fei fericiti cu celalalt......

Concluzii....
1. sentimetele sunt bune, ne ajuta, ne definesc ca persoane, sunt adevarata diferenta dintre bine si rau.... sunt o experienta unica, care trebuie traita din plin daca ne face fericiti....
2. la ce folosesc..... super evident.... sunt in noi de cand ne nastem... ele ne fac sa fim diferiti si sa fim unici in felul nostru, in felul nostru care ne face sa ne indragostim unii de ceilalti, si sa dam viata unor copii care vor avea la randul lor experiente si sentimente proprii....
3. da... categoric, sentimentele care ne aduc fericirea trebuiesc urmate, daca respingi dragostea unei persoane ar trebui sa te duci la inchsoare, sa inveti cu adevarat ce inseamans a pretuiesti pe cineva, si cat de frumoasa e viata sentimentala...
4. ........
defapt la asta nu pot sa dau un raspuns.... fiecare ar trebui sa raspunda singur.... eu am facut deja unele decizii, din cate sper eu sunt si bune, cei drept k am facut si unele rele (deocamdata nu am pe nimeni langa mine), am pierdut mult din cauza deciziilor gresite, (dar nu am renuntat, ink sper ca voi putea sa indrept greselile din trecut) dar sa renunti la persoana draga dak se simte bine si e fericita....... pei dupa mine asta e cea mai buna dovada de dragoste si de iubire fata de ea....

voi ce parere aveti...... va ganditi la sentimentele fata de pers iubita sau sunteti egoisit si nu vreti sa suferiti voi????

astept cu nerabdare opiniile voastre....... si nu uitati sa spuneit cel putin o data pe zi "te iubesc" iubitei sau iubitului vostru, va aprecia mult ;)

Decizii

Deciziile care la luam in fiecare zi ne dicteaza viitorul..., sunt in stransa legatura cu ceea ce facem si vor avea consecinte mari asuprea a ceea ce va fi...
Deciziile cele mai grele insa sunt cele care implica mai mult decat propria-ti persoana, cele care vor afecta si persoanele dragi, la care tinem, pe care le iubim....
Sunt pus in fata unei alegeri grele..., si sincer nu stiu ce sa fac.....
1) Sa iau alegerea care m-ar multumi pe mine, sa insist acuma la a relua relatie cu fosta prietena (pe care inca o iubesc), si probabil ca ma va refuza...
2) Sa astept (cum m-a rugat ea), dar sunt in dilema.... nu stiu cat ar trebui sa astept, cand va fi momentu (din lipsa de prieteni care sa ma ajute sunt in pom)
3) Sa nu fac nimica (varianta kre nu imi convine), pentru ca probabil k va accepta, sau nu va merge iarasi (dar mi-as pune mereu intrebarea: "Daca arfi mers acuma")
O dilema foarte mare..., iar singura persoana la care pot apela pentru sfaturi este tocmai ea....
Am nevoie de ajutor......
Astpet sigestii........

Paradoxul Fat Frumos - Ileana Cosanzeana

Dap..... toata lumea a citit, sau a a scultat macar o data in viata lui o poveste.... unadin popor, plina de insemnatate si cu un sfarsit fericit, in care binele triunfa impotriva raului, iar faimosul si omniprezentul Fat Frumos (eroul principal) il invinge pe Zmeu (asta vine mereu pe planul doi.... este un fel de Emil Boc din povesti.....) pentru a o salva si a cucerii inima si iubirea Ilenei Cosanzeana (no coment... o sa revin la ideea asta).
Paradoxul insa apare prin lipsa liberului albitru, sa nu mai zicem de kteva detalii esentiale ale povestii. toate povestiel la inceput prezinta o situatie: Zmeul cel rau o rapeste pe Ileana, iar Fat Frumos se grabeste sa o salveze.....
Bine, bine, dar intrebarea este: oare Zmeul chiar a rapit-o pe Ileana???? Zmeul este intradevar rau???? Fat Frumos chiar se grabeste sa o salveze pe ileana, sau se mai opreste si pe la prieteni pt o bere????
Oricat de frumos suna povestea, nu este in totalitate exacta....
Sa presupunem k Ileana cu Zmeul se cunosc de knd erau mici, au fost colegi de gradinita, dac Ileana (suparata pe parinti) fuge de acasa, logic ar fi sa se duk la cel mai bun prieten ca sa o ajute... in cazul de fata se duce la Zmeu..... Va dati seama k parintii, exagerand probabil, pt ca zmeul isi ajuta prietena si minte k nu e la el, il catalogheaza dupa un tipar...... Arata cu degetul si tipa: "El ne-a rapit fata".
Bine inteles ca Fat Frumos, obligat prin frumusetea lui si popularitatea din liceu, se baga el sa o salveze. totul bine si frumos, numai ca se cam baga aiurea in poveste, sa fim seriosi, pana acuma nu are nici o legatura .... de unde inteleg (eu cel putin) ca cauta numai puncte de popularitate, vrea sa arate lumii ca el e bun (cam ca parlamentarii de azi.... pakt k nu sunt si ei personaje fictive =)) ).
Oricum, in urma promisiunii Fat Frumos o kuta pe Ileana si o gaseste, numai k tb sa il convinga pe Zmeu..... alt paradox..... pt ca Fat Frumos il omoara pe zmeu.....
Hai sa fim seriosi, dak ar fi intradevar bun Fat Frumos de ce nu ii da Zmeului sansa sa isi explice actiunile.... de unde pana unde atata ura.... ii taiem kpul lu Zmeul..... ca sa nu afel lumea k s-a comis o gresala, si ca Ileana Cosanzeana era defapt molestata de parinti..... (doar o presupunere, altfel de ce ar fugi de acasa).....
Deci in urma unei crime si a unei intoarceri fortate la parinti, acestia din urma decid k e mai bine sa o marite pe Ileana cu Fat Frumos, ca oricum nu au cum sa il rasplateasca pe acesta din urma, ei fiind saraci lipiti (investitii prost gandite la FNI). Fat Frumos, care nu s-a aventurat in asta numai din placere, va dati seama ca acepta.
Si uite asa s-a comis o crima pentru a acoperi un deficit bugetar in cadrun unei familii care isi molesta fiica, care fugise sa se ascunda la singurul ei prieten, care a fost ucis de persoana care o accepta pe post de recompensa fara a o iubi in nici un fel..... dar sa fim seriosi, pana la urma a avut un sfarsit fericit..... Ileana nu a mai fost molestata de parinti..... acuma are un sot abuziv......
Nu-i asa ca va plac povestile cu final fericit ;)