O casa, o casa veche, innegrita de timp, cu o curte ne ingrijita, ajunsa o jungla, cu iarba mare si plina de buruieni.
In casa, liniste, urme de mobila si de tablouri inca vizibile in praful care acopera podeaua si peretii, obiecte, amintiri, luate rand pe rand, duse departe. Geamurile, candva porti catre exteriro, acum sunt vopsite in negru, impiedicand acces luminii de afara. O usa la intrare, masiva, grea, inchisa pe afara, acopera locul pe unde s-a pierdut totul, pe unde a plecat, zidita, prea tarziu, pentru a mai tine ceva inauntru.
Pe coridor, candva luminat si plin de caldura afectivitatii ei, acum, rece si pustiu, ca un tunel catre neant, neant care a cucerit fiecare coltisor al casei.
In fosta camera, unde visele si sperantele s-au ridicat si s-au naruit, totul este tacut, un cavou la sentimentelor de odinoara.
In acel cavou, in coltul indepartat, o umbra, o fiinta stranie, ghemuita, si chinuita, cu capul plecat, impovarat de regrete si de durere, cu ochii, candva vii si colorati puternic, stersi de lacrimi si lipsiti de viata, fixati pe vecie in gol, buzele incremenite, vinetii, si pururi inchise, cu pielea alba si cu atingerea rece, acea atingere care linistea si dadea siguranta ei, acum ne insemnata si dureroasa, asteptand la nesfarsit....
Asteptand, ca usa sa se dechida, sa fie daramat zidul care o astupa, sa fie sparte gemurile, k soarele sa intre dinnou in camera, sa il incalzeasca, si sa il readuca la viata....
Asteapta, dar asteptarea este in zadar............ el este mort de mult timp...... nimeni nu il mai poate invia, nimeni nu va darama zidul, nimeni nu ii va mai atinge inima, nimeni nu o va mai aduce innapoi......
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu